duminică, 30 decembrie 2018
De dragul lui Isus...
''Preaiubitilor, nu vă mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sa va încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi, dimpotrivă, bucurati-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucurați și să vă veseliţi și la arătarea slavei Lui.''- 1Petru 4: v12,13
SUFERINȚĂ? Cu siguranță ai gustat din ea vreodată. Viața aceasta nu este presărată doar cu flori, zâmbete și bucurii. Uneori avem parte și de suferință și încercări, dar am o întrebare: Tu ce faci când treci printr-o încercare? Ai puterea să te bucuri, să te rogi neîncetat și să Îl glorifici pe El, REGELE REGILOR?
Biblia spune să ne bucurăm când trecem prin felurite încercări. Poate te gândești: Cum aș putea să mă bucur, când am inima zdrobită? TREBUIE sa fii bucuros în încercare, nu de ea însăși. De ce? Pentru că suferința aceasta îți aduce răbdare, maturizare, credință. Dumnezeu vrea ca tu să îi demonstrezi că-L iubești. Vrea să îi dovedești credință. Nu fi trist, prieten drag! Chiar dacă simți că vrăjmașul îți dă târcoale și ți se pare ca nu mai poți continua lupta.
''Dar de dragul lui Isus
Eu duc crucea până sus...''
Isus te ține de mână și ți-a promis că nu te va părăsi vreodată. Ai valoare în ochii Lui. El te iubește cu o iubire veșnică.
De ce îngăduie Dumnezeu suferința în viața ta? Pentru ca te iubește, suflet minunat! O, cât de mult te iubește! Priveste cerul... Gândește-te că Domnul stă pe tron, îmbrăcat în măreție și împărăţeşte. Stă și te privește, plânge cu tine, te așteaptă cu brațele întinse ca tu să vii la El, să-i spui Lui tot ce te apasă. Nu te îngrijora! El este în controlul tuturor lucrurilor, chiar dacă acum nu poți înțelege. Tu doar vino la El. Isus Hristos îți cunoaște inima. Nu mai zăbovi! Domnul și Dumnezeul meu să îți întărească sufletul!
Imagine:pinterest
« Iuliana Rusu »
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu