sâmbătă, 4 mai 2019
Atenția contează
''Astăzi am primit provocarea să dăruiesc o floare unei bătrâne. Simplu, nu-i așa?
Mi-am făcut curaj și L-am rugat pe Domnul să mă însoțească.
M-am gândit că ar fi bine să îi fac o vizită unei bătrâne din apropiere, ce nu a primit chiar atât de multă atenție din partea mea. Doar un salut din drum.
Atât de multă bucurie pe chipul unui vârstnic nu am văzut vreodată.
M-a primit cu îmbrățișări calde și mi-a împărtășit câteva din experiențele ei cu Dumnezeu. Mi-a spus că din ziua când a rămas singură a învățat ce înseamnă rugăciunea neîncetată. Ce minunat, nu? Să te trezești și să adormi cu Dumnezeu în gând și în suflet.
A dorit să îi citesc și câteva din poeziile ei. Minunate. Pe fiecare pagină a agendei erau așternute sentimente, gânduri și lacrimi sincere de dor după Domnul slavei. M-am uitat la ea și cânta cu atâta pasiune.
Această femeie m-a învățat că bătrânețea cu Dumnezeu e minunată. Și atunci când Îl ai pe El, nimic nu te doboară. Da, o femeie trecută prin multe necazuri, încercări, cu mulți ani de pocăinţă în spate nu era plictisită. Inima ei era ca un izvor de iubire ce se revarsă din Hristos.
Tristețe? Nicidecum. Ea radia de fericire și era gata pentru Marea Întâlnire cu Creatorul ei.
Astăzi am învățat că atenția pentru cei din jur contează. Am învățat să nu țin doar pentru mine iubirea de la Hristos, ci să o împărtășesc cu cei din jurul meu.
M-am gândit...Oare cine își mai face timp să vorbească cu un bătrân?
Avem lângă noi oameni minunați. Oare știm să îi prețuim? Mai avem timp să ne îndreptăm atenția asupra lor?
Domnul meu să te ajute să fii diferit, să pui viață în anii tăi. Și să nu uiți, că cineva, acolo în odăiţa ei/lui se roagă pentru tine. Stă pe genunchi ore în șir, se roagă și plânge pentru sufletul și viitorul tău.
Rugăciunea ei/lui de azi e biruința ta de mâine. Nu uita să mulţumeşti! ''
{Iuliana Rusu}
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu