Cu inima la cer

Sunt zile când nu vrei să faci nimic din ceea ce înseamnă lume. Zile în care te plictisești să mai mergi la școală, la muncă, la cumpărături. Uneori, pur și simplu nu îți dorești altceva decât părtăşie.

Eu am dimineți când nici nu vreau să mă ridic din pat, gândindu-mă că trebuie să o iau de la capăt, încă o zi.

Și dacă nu îți începi ziua cu El, cu siguranță că vei fi morocănos, trist, nemulțumit.
Deci, primul gând de dimineață să fie legat de cer.

De ce să ai inima legată de cer? Pentru că pe pământ ești trecător. Pentru că aici sunt doar deșertăciuni. Pentru că aici există întuneric.

''Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt.''- Eclesiastul 1:14

Dar știți cum suntem noi oamenii? Ca niște viermi. În loc să fim lumină, să umblăm prin ea, noi preferăm întunericul. Cum scormoneşte viermele în pământ, așa umblăm și noi în păcat. Da, suntem nimic fără intervenția Creatorului. Dar pentru acest vierme, Cineva a murit. Și de atunci, viața ta și a mea poate avea un sens. Poți ieși din întuneric la lumină. Și când cerul se reflectă în tine, înveți să ierţi, să iubești, să lupți, să trăiești cu folos.

De ce să îmi leg inima de cer? Pentru că nu mai vreau să fiu un vierme. Nu mai vreau nimic din ce înseamnă lume.

De ce să am inima la cer? Pentru că așa vrea Domnul meu. Și pentru că acolo e în siguranță.

{Iuliana Rusu}