''Există mai mult har în Hristos decât vinovăție în noi.''
Spre cer, mergem pe calea frângerii. Da, pe calea aia mai grea pe care puțini pășesc.
Pe calea aia în care ești trecut prin foc, ca aurul să fie fără zgură. Pe calea aia unde inima trebuie frântă, ca să poată fi întregită de El.
Și trebuie să fii vulnerabil. Nu puternic.
Că frumusețea stă în fragilitatea ta.
Da, s-ar putea ca până acum să nu-ți placă pașii tăi. Poate nu sunt cei mai sinceri, cei mai curați, cei mai încrezători. Poate că ai uitat că povara trebuie lăsată de fiecare dată la cruce și de acolo să te ridici prin har.
Poate eșuezi și eșuezi.
Poate ești dur cu tine. Poate deja ești iertat dar rămâi blocat în trecut, cu rușine și teamă de a ridica ochii spre cer.
Sau poate crezi că nu ești potrivit pentru acea lucrare. Că sunt alții mai curați, mai buni, mai smeriţi.
Mai știi de a doua șansă? Nu, nu mă refer la cea pe care nu reușim să o dăruim noi. La cea pe care o ținem cu toți dinții, că nu se merită.
Azi îți amintesc de o a doua șansă dăruită dintr-o dragoste infinită.
Se primește prin har. Sau dar nemeritat.
Cumva, cei care o primesc, sunt mult mai conștienți.
Că nu ești niciodată învins cât încă inima caută să se țină cu putere de cer.
Că nu este cădere din care harul să nu te poată ridica.
A doua șansă are forma crucii și miroase a iertare deplină.
Dacă nu ești dur cu tine și o accepți, ochii tăi vor străluci sub steagul biruinţei.
Pe calea unde pașii ți-s stângaci, să nu uiți că nu ești singur. Că El ți-i îndrumă. Și dacă se întâmplă să o iei pe scurtături ''mai bune'', întoarce-te. Lasă-te frânt ca să poți să fii plin.
Plin de tot ce te gândești că nu meriţi.
Dar totuși primești. Că așa e dragostea. Nu-ţi cere merite, ci-ţi dă motive.
Iuliana Rusu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu