Cuvinte

 

Mi-au plăcut mereu încurajările. Să le scriu, să le citesc, să le primesc... ele sunt ca un pahar de apă rece într-o zi toridă.

Și cui nu-i plac cuvintele de încurajare?
Căci ele, la vremea potrivită, sunt "ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint."(Proverbe 25:11)

Îmi place să încurajez sufletele căzute, să dăruiesc timpul meu celor care au nevoie de un cuvânt bun. Sau uneori, să tac și să ascult, prezența fiind încurajare.

Mă gândesc. Cum ar fi dacă aș rosti doar cuvinte frumoase, cu blândețe, cuvinte care doar să ridice, să mângâie, să încălzească o inimă?
Dar de multe ori, gura mi-o ia înainte.
Mi-aș dori să încurajez, dar de multe ori eșuez. Și rănesc, dobor...

Mi-aș dori ca buzele noastre să nu rostească împotriva noastră (Iov 15:6).

Mă gândesc la fiecare cuvânt nefolositor de care vom da socoteală în Fața Lui.
Vom regreta fiecare replică tăioasă, fiecare ceartă dusă până la capăt, fiecare jignire și fiecare glumă nepotrivită.

Cum ar fi dacă în loc de a ne bârfi unii pe alții, am încerca să ne ajutăm, să ne adâncim în cunoașterea celuilalt, atât cât ne va permite?
Cum ar fi dacă ne-am spune adevărul cu dragoste?
Cum ar fi dacă ne-am arăta unii altora greșelile cu duhul blândeții?

Cred că nu există modalitate mai bună de a-ți iubi aproapele decât atunci când alegi să-i fii pansament când toți îi dau cu piatra.

Cred că suntem chemați să încurajăm.
Dar atât de puțini sunt cei care aleg să caute soluții în loc să judece. Și e plină lumea de critici...
Încurajările nu sunt grele. Oamenii nu au nevoie de cuvinte complicate și fără sens, ci de un simplu "sunt aici" sau "nu ești singur".

Prietena mea nu știe întotdeauna cum să mă încurajeze. Uneori, simt că nici nu mă înțelege. Dar știe să asculte. Nu are mereu cuvinte pentru mine. Dar se roagă. Și rămâne lângă mine.
Nu spune cuvinte mari.
Dar îmi amintește întotdeauna de Cel care îmi cunoaște inima și care știe cum să o liniștească.
Prezența ei e cea mai mare încurajare pentru mine. Iar modul prin care ea își încurajează prietenii mă inspiră de fiecare dată.

Încurajează. Nu întotdeauna vei ști ce să spui. Chiar simpla ta prezență poate schimba o stare, o inimă.
Tu doar încearcă. Dumnezeu va face restul.

Încurajând pe alții te încurajezi pe tine.
Cuvintele noastre au un impact puternic asupra celorlalți.
Alege să le folosești cu înțelepciune.
Transformă-le în încurajări, rugăciuni, și astfel, Îl faci pe Dumnezeu să zâmbească.
Felul tău de a vorbi spune multe despre tine. Alege să fii binecuvântare pentru ceilalți, nu un motiv de întristare sau mânie. Un copil al cerului caută întotdeauna binele celuilalt.
Iar cuvintele lui vor atinge inimi.

Ți-ar plăcea să dai socoteală pentru cuvintele tale care n-au zidit sau să primești răsplată pentru fiecare clipă în care, cu dragoste te-ai jertfit pentru nevoia celuilalt? 

''Fie plăcute Lui cuvintele mele!'' ( Psalmul 104:34)

Iuliana Rusu 

Când toate trec, doar El rămâne.

 Am primit recent o întrebare care m-a pus pe gânduri. De ce Dumnezeu nu îmi oferă întotdeauna ajutorul pe care îl cer? 

Cândva, aceeași întrebare a necăjit și sufletul meu.
Cerusem ajutor pentru sănătatea mea fizică. Cerusem vindecare.

Răspunsul lui Dumnezeu pentru mine a fost: nu chiar acum.

Cufundată în lacrimi, am șoptit un '' De ce?'' cam frânt.

Poate nu e totul mereu despre rezolvare, ci despre schimbare. Cumva, avem nevoie de suferință ca inimile noastre să fie schimbate, transformate.

Vasul ales se sparge tocmai pentru a arăta prin el gloria lui Dumnezeu.
Inima se frânge de multe ori tocmai pentru a face loc unei iubiri desăvârșite, cea de Dumnezeu.

Și poate Dumnezeu permite ca inima noastră să fie frântă pentru că rănile noastre sunt valoroase. Ele sunt semne ale biruinței. Precum cele de pe Trupul Său pironit pe cruce. Răni ce reflectă iubirea și prin care El spune fiecăruia: ''Te iubesc dincolo de ele, copilul meu.''

Atunci când răspunsul nu vine, nu dispera. Nu te întrista. Nu încerca să înțelegi de ce, pentru că s-ar putea să-ți pierzi bucuria încercând să pricepi planul Său măreț și nepătruns.

În orice împrejurare grea, să nu uităm că harul ne ține. Și e atât de mult... E nemăsurabil. Parafrazând versetul din Corinteni ar suna cam așa: ,,Harul Meu, Iuliana, îți este îndeajuns. Căci puterea Mea se face desăvârșită în slăbiciunile tale.''

Dumnezeu ne spune că avem harul Său. Apoi, în altă parte din Biblie, ne îndeamnă să căutăm mai întâi Împărăția cerurilor, iar restul lucrurilor ni se vor da pe deasupra.

Dar cumva, cererile noastre se transformă uneori în liste de cumpărături. Ne focusăm atât de mult pe lucruri mărunte, lumești, trecătoare și uităm esențialul.
Cerem aia și cealaltă. Și nu-i greșit să ceri. Doar că uneori, parcă cerem lucruri de la Dumnezeu și nu-L dorim pe El Însuși îndeajuns.

Dacă răspunsul la rugăciune nu se ridică la nivelul așteptărilor tale, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu lucrează. Căci nicio împrejurare nu schimbă vreodată planul pe care El îl are cu viața ta.

Nu uita, El rămâne credincios, și ce promite, împlinește. Doar fii răbdător.

Lasă-te copleșit de greutatea harului și caută Împărăția. Și restul... oricum îl vei primi, mai devreme sau mai târziu.

Doamne, ajută-ne să cerem prezența Ta în viețile noastre înainte de orice lucru trecător. Căci toate trec...dar Tu în veci rămâi.

Iuliana Rusu 

Când cerul tace, Dumnezeu lucrează.

 

Vin momente în viață când ne confruntăm cu griji, nevoi, durere, boli, pierderi. Sunt zile când simțim un gol imens în suflet, zile în care ne slăbesc puterile și situațiile par ieșite de sub control.

Simți că deși te rogi zile, luni întregi, toate rămân la fel.

Deși fiecare rugăciune a noastră este ascultată, uneori Dumnezeu ne spune să avem răbdare.
Oh, și e grea așteptarea.
Când te rogi cu inima frântă, când ceri și nu primești de fiecare dată.
E greu când cerul pare cufundat în tăcere.

Dar știi... când cerul tace, Dumnezeu lucrează.
Când răspunsul tău întârzie să apară, El deja lucrează în favoarea ta.
Întotdeauna toate merg spre bine, dacă Îl iubim pe El.

Vreau să îți amintesc că nu ești singur.
Că El știe cel mai bine ce e în inima ta. Simte fiecare suspin, fiecare lacrimă, fiecare apăsare a sufletului tău.
Simte cu tine, căci acum 2000 de ani, cerul a tăcut și pentru El.

Acolo, în grădina Ghetsimani, Isus cerea ca paharul suferințelor Sale să-I fie îndepărtat. Dar era supus voii lui Dumnezeu, care întotdeauna e plăcută, sfântă și desăvârșită.

Cerul a tăcut atunci cu un scop măreț: mântuirea noastră.

Poate că cerul nu răspunde de fiecare dată așa cum ne dorim noi.
Și suferințele noastre rămân aceleași.

Poate că minunea întârzie să apară.
Dar nu uita că toate acestea slujesc unui scop măreț, care poate nu-l vom înțelege pe deplin pe acest pământ.

Iar uneori, credința noastră crește doar atunci când Dumnezeu ne duce prin locuri imposibil de trecut.

Poate că aștepți de mult o minune, un răspuns. Poate sufletul ți-e cuprins de disperare și te simți uitat.

Vreau să îți spun că ''Acela a cărui suflare naște galaxiile, înfiripă și vindecarea în inima celui frânt.''( Ann Voskamp )

Vreau să îți amintesc că trebuie să lași situațiile imposibile în Mâna Celui care deține controlul asupra tuturor lucrurilor.

Când cerul tace, Dumnezeu lucrează.
Nu înceta să te rogi. Ruga ta e valoroasă și vei primi răspuns. Dar alege să aștepți, căci așteptarea aduce numai binecuvântări.  

Ești biruitor cât încă mai speri. 

Iuliana Rusu 

''Te-am iertat, dar...''

 

Iertarea nu-i o alegere ușoară.
Ca să ierți, trebuie să renunți la tine, la orgolii, la mândrie.

Drumul iertării lui Hristos a fost lung și dureros, un drum de cruce.
Nu aștepta ca tu să poți ierta ușor de fiecare dată.

Cred că esența iertării e Hristos răstignit. În dragoste desăvârșită.
Cred că dragostea iartă totul. Și pentru a putea ierta, ea suferă totul, acoperă totul.

Cred că nu există alt drum al iertării decât cel de la cruce spre inima ta.

Și nu-i ușor. Pentru iertare trebuie să te frângi.

Noi, oamenii... uităm esența iertării. Rezumăm totul la durerea noastră, complicăm lucrurile simple. Amplificăm greșelile celuilalt. Iertăm pe cine dorim noi. Dar nu orice greșeală.
Sau iertăm, dar nu mai avem aceeași bunătate și dragoste față de persoana în cauză.

Noi mai uităm adevărul.
Și adevărul e că Hristos, dându-și viața pe o cruce de lemn, ne-a iertat pe toți în egală măsură. Căci toți am păcătuit, toți L-am răstignit și fiecare dintre noi I-a frânt inima.

Dacă nu facem și noi cum a făcut Hristos, oare putem spune cu adevărat că Îl urmăm?
Oare ne putem numi creștini, dacă ''dragostea'' din noi nu iartă totul?


Poate inima ți-a fost rănită de multe ori. Poate simți că ai obosit iertând. Sau poate crezi că acea lovitură nu se poate ierta sub nicio formă.


Vestea bună e că tu poți totul în Hristos care te întărește.
Luptând prin puterile tale nu vei reuși să parcurgi drumul iertării, ci vei bate pasul pe loc.

Haideți să nu mai schimbăm definiția iertării. Să nu mai punem condiții. Să nu căutăm merite.
Să nu mai privim la gravitatea lucrurilor. Să iertăm totul în dragoste așa cum Hristos ne-a învățat.

Când spunem ''te-am iertat, dar nu pot uita'', nu facem decât să ne înșelăm profund.
La cruce nu s-au pus condiții.
Am fost iertați pe deplin.
Iar dragostea Sa a rămas aceeași.


Doresc să ai o inimă care se frânge iertând. Lasă-i pe cei din jurul tău să vadă în tine un colț din frumusețea cerului.

''O inimă care iartă este o inimă iertată.''
-Ann Voskamp

{Iuliana Rusu}

Rugăciunea aduce biruință

 

Lupta mea de astăzi a fost despre pace. Despre cum să o păstrez în vremuri tulburi, când vin gânduri de îngrijorare și întrebări rostite cu teamă.

''Oare mâine ne va fi mai bine?''

Îmi doresc ca în zile tulburi, să fiu o Ana care luptă cu genunchii la pământ și inima conectată la cer.

''Și Ana se ruga Domnului cu sufletul amărât și plângea.[...]
Fiindcă ea stătea multă vreme în rugăciune înaintea Domnului.'' (1 Samuel 1:10,12)

Biblia insistă pe faptul că Ana se ruga mult.
Ea a înțeles că pentru a câștiga o luptă, are nevoie de resursele corecte. De o inimă deschisă, de mâini înălțate.

Cred că perseverența în rugăciune aduce mari victorii.
Cred că rugăciunea aduce binecuvântări. Eu nu am înțeles asta întotdeauna. Nu-i de mirare că am simțit de multe ori gustul înfrângerii.

Aleg să lupt ca Ana. Cu Dumnezeu de partea mea.
Să-mi pun dorințele, durerile, îngrijorările în Mâna Sa. Nu știu dacă mâine ne va fi mai bine. Lucrurile nu merg în favoarea noastră de fiecare dată.
Dar cu siguranță El lucrează spre binele nostru. Chiar și atunci când nu mai credem asta.

Nu știu cu ce te confrunți astăzi.
Luptele sunt diferite. Nu le alegem noi. Dar putem schimba modul prin care alegem să luptăm.

Și eu... și tu știm că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Dar azi vreau să îți spun că atunci când îl lași pe Dumnezeu să lupte pentru tine... Când îi ceri acest lucru în rugăciune... Vei vedea că El îți va da biruința pe care o cauți de atâta timp. Îndrăznește să  vorbești cu Tata.

Eu am ales să caut pacea în El.
Să-mi aplec genunchii, aspirând spre biruință. Și am încredere. Căci știu cine e de partea mea. Tu ce alegi?

Iuliana Rusu 

Mai mult har decât vină

''Există mai mult har în Hristos decât vinovăție în noi.''

Spre cer, mergem pe calea frângerii. Da, pe calea aia mai grea pe care puțini pășesc.
Pe calea aia în care ești trecut prin foc, ca aurul să fie fără zgură. Pe calea aia unde inima trebuie frântă, ca să poată fi întregită de El.

Și trebuie să fii vulnerabil. Nu puternic.
Că frumusețea stă în fragilitatea ta.


Da, s-ar putea ca până acum să nu-ți placă pașii tăi. Poate nu sunt cei mai sinceri, cei mai curați, cei mai încrezători. Poate că ai uitat că povara trebuie lăsată de fiecare dată la cruce și de acolo să te ridici prin har.
Poate eșuezi și eșuezi.

Poate ești dur cu tine. Poate deja ești iertat dar rămâi blocat în trecut, cu rușine și teamă de a ridica ochii spre cer.

Sau poate crezi că nu ești potrivit pentru acea lucrare. Că sunt alții mai curați, mai buni, mai smeriţi.

Mai știi de a doua șansă? Nu, nu mă refer la cea pe care nu reușim să o dăruim noi. La cea pe care o ținem cu toți dinții, că nu se merită.

Azi îți amintesc de o a doua șansă dăruită dintr-o dragoste infinită.
Se primește prin har. Sau dar nemeritat.

Cumva, cei care o primesc, sunt mult mai conștienți.

Că nu ești niciodată învins cât încă inima caută să se țină cu putere de cer.
Că nu este cădere din care harul să nu te poată ridica.


A doua șansă are forma crucii și miroase a iertare deplină.
Dacă nu ești dur cu tine și o accepți, ochii tăi vor străluci sub steagul biruinţei.

Pe calea unde pașii ți-s stângaci, să nu uiți că nu ești singur. Că El ți-i îndrumă. Și dacă se întâmplă să o iei pe scurtături ''mai bune'', întoarce-te. Lasă-te frânt ca să poți să fii plin.
Plin de tot ce te gândești că nu meriţi.
Dar totuși primești. Că așa e dragostea. Nu-ţi cere merite, ci-ţi dă motive.


Iuliana Rusu

Cei care-au rămas

O lecție pe care am învățat-o cu greu:
să nu-i îndepărtez pe cei care mă iubesc de lângă mine.

Cumva, când ne plângem durerile unii altora, avem așteptarea ca cei de lângă noi să ne înțeleagă.
Și e greșit.


Ei bine, să știi că fiecare are lupta sa. Fiecare inimă are rana sa. Și suntem diferiți. La fel și luptele.

Când eram tristă sau treceam prin situații mai dificile, mă izolam. Nu voiam să am contact cu oameni. Mi-am creat propriul zid.

Eu am greșit pentru că am așteptat ca cei din jur să mă înțeleagă. Am greșit pentru că am încercat să mă îndepărtez de ei. Să fiu singură. Și mai mult rău mi-am făcut.

Prietenii... oameni frumoși. Ei nu m-au înțeles așa cum mi-am dorit. Și asta pentru că ei le au pe ale lor. Și poate mult, mult mai grele.

Nu m-au înțeles, dar au rămas. Indiferent de stările mele, de faptul că poate uneori i-am rănit sau i-am ignorat.

Prieteni care au rămas. Eu le mai spun comori. Daruri de mare preț.

Și atunci când le-am dat voie să-mi fie alături, ei bine, cu drag m-au luat de mână.
Nu mi-au rezolvat ei problemele, dar cu ei de mână, mi-a fost mai ușor să-nving.

Oamenii. Ei nu-ți vor înțelege durerea, dar dă-le voie să te asculte. Să-ți amintească promisiunile Sale sfinte pe care le mai uiți.

Așa vei înțelege pe deplin dependența de Dumnezeu. Că nimeni pe lumea asta nu-ți cunoaște rănile mai bine ca El. El cunoaște, simte cu tine, dar e Singurul care le poate și vindeca.

Nu refuza mâna care vrea să te țină și-n văi adânci. E mâna de care ai nevoie.

Doar încearcă să nu mai pui bariere.
Ieși din grotă.

Prietenii sunt pansamente unii altora.

Dragul meu, nu refuza inima care vrea să plângă lângă a ta. Nu refuza mâna care vrea să te țină strâns la greu, nu doar la bine.

Iubește-i pe cei care au rămas. Poate sunt puțini. Dar nu uita. Ei sunt daruri de la El.
Durerea e inevitabilă. Dar nu o ascunde în tine. Spune-i pe nume.

Mână-n mână.
Legați în dragoste.

Așa vom fi mai puternici.

Iuliana Rusu

Farmecul omului frumos

Știi care e farmecul omului frumos?
Bunătatea.

Se găsește tot mai greu în zile ca acestea.
Eu nu o primesc destul de des. Dar mereu mă gândesc dacă la rândul meu știu să o dăruiesc.

Știi... noi cerem multe când ne rugăm. Și primim. Cerem, dar nu cu responsabilitatea deplină de a păstra.

Vrem să fim buni. Dar parcă nu cu oricine.
Și nu chiar buni. Doar nu se merită, serios acum.

O vorbă spusă fără rost, o glumă răutăcioasă, o privire nepotrivită. O, dac-ai ști ce putere au cuvintele. Poți să ridici sau poți să dobori.

Bunătatea nu înseamnă doar o mână întinsă celui singur. E mult mai mult.
Isus ne vrea autentici. La fel să fie și bunătatea.
Într-un articol spuneam că trebuie să iubim și pe cine nu ne iubește, căci iubirea nu se bazează pe merite.

Să fii bun și cu cel ce te rănește, cu cel care parcă nu te privește cu iubire. Și nu-i greu.
Dacă te golești de tine. Și-I faci loc deplin Lui.
Devine greu doar atunci când nu renunți complet la tine.

Bunătatea se poate scurge printre degete dacă nu ai grijă.
Iar când ești gata să lovești, bunătatea te oprește. Și-ți amintește de Isus. De crucea prin care am înțeles că toți suntem la același nivel. Cu păcat și fără merite.

 În ochii iubirii găsești bunătatea autentică. Când iubești, ești și bun.

Vreau să privesc prin ochii iubirii Sale direct în suflet. În al tău, cel care citești aceste rânduri, iar apoi în cel care ieri a fost rănit din vina mea. Că nu am fost destul de bună.

Eu știu că bunătatea face farmecul omului frumos. Și se găsește în inima plină de Dumnezeu. Dacă spunem că suntem copii ai cerului, să trăim ca unii.

Mulți vor arunca în tine. Dar tu, cu o inimă cufundată în bunătate autentică, să lași miros de cer și în dreptul celui care vrea să te doboare.

Eu mă rog să fiu ce nu e lumea. Toți pot fi buni, dar pe moment. Eu vreau să fiu diferită, să dau fără merit, căci așa primesc și eu de la Tatăl. Poate pentru unii o să par o ciudată, dar nimic nu mai contează atât timp cât Îl fac pe Dumnezeu să zâmbească.

Iuliana Rusu

Dragă inimă

Azi vreau să vorbesc cu tine. Știu că tu duci multe lupte. Și nimeni nu știe. Acolo în micul tău rezervor acumulezi multe lacrimi neînțelese uneori nici de tine. Știu că uneori durerea vrea să mi te scoată din piept. Știu că uneori ești obosită.

Dragă inimă, dă-ţi voie să te vindeci. Lasă rănile să se cicatrizeze în mâna Lui. Semnele nu te fac mai puțin prețioasă. Ele sunt dovezi că prin toate câte ai trecut astăzi ești aici, tot mai puternică, mai blândă și mai răbdătoare.

Dragă inimă, nu uita. Când viața mă pune pe genunchi, tu te înalți tot mai sus, cu o sete profundă de cer.

Să știi că nu ești singura care duce o luptă. Poate ale tale sunt doar picături de ploaie.
Dă-ți voie să simți. Lasă durerea să existe. Să nu-ți fie frică. Ea îți face bine, te ridică din propria cenușă. Și te modelează frumos.

Nu mă lăsa convinsă de prima impresie. Nu mă lăsa să pun etichete. Dă-mi ochi să văd prin tine sufletul celui din fața mea. Să-i văd tristețea din ochi și să-i șoptesc ceva frumos. Ajută-mă să văd dincolo de aparențe. Să-i văd inima rănită. Nu ca să o vindec eu. Nici pe tine nu te pot ajuta. Ci să o conduc la Cel care o așteaptă.

Nu te ascunde după ziduri. Dă-ți voie să fii și să lași lucruri frumoase să vibreze în tine. Nu te depărta de restul. Lasă-te purtată de Tatăl acolo unde trebuie să duci miros de cer. Și să lași fărâme de speranță din tine, tu cea care nu renunți niciodată.

Dragă inimă, fii bună, căci fiecare duce o luptă de care tu nu știi. 

Iuliana Rusu

E liniște-n suflet

Și stând acasă, ți-e dor de normal. Ți-e dor să stai în soare ore în șir, ți-e dor de zâmbete, de o mână strânsă cu căldură. Sau poate ți-e dor de imbratisarile calde ale celor dragi, de care trebuie să stai departe.

Dar pandemia ne-a dat timp. Că tot ne plângeam că nu avem destul. Că făceam rugăciuni pe fugă, abia la finalul zilei, că eram așa de obosiți să mai citim ceva. Și alergam ca niște robotei doar pentru noi, pierzând valori.

Acum avem timp. Zic eu mai mult decât suficient.
Aveam și înainte, dar ochii nu vedeau asta.

E liniște pe străzile odată aglomerate de trecători. Nu mai e îmbulzeală la cumpărături.
Nu se mai luptă nimeni pe reduceri calde.
Acum sunt doar eu. Acum ești doar tu.

Și e liniște. Lumea zbuciumată oare s-a mai liniștit?
E liniște și-n mine. Dar inima mi-e departe. Acolo unde am simțit iubirea supremă. La cruce. Acolo unde am renăscut. Din fărâme.

Știu că păcatul meu a durut mai tare decât coasta Lui străpunsă de suliță. Știu că eu am fost povara grea. Știu că El putea să Se coboare de pe lemnul groaznic, dar dragostea Sa desăvârșită pentru noi, pentru mine, L-a ținut acolo, atârnat.
El a mers până la capăt.

Și tresaltă inima. Căci a înviat. Și s-a făcut lumină. Lumină veșnică în suflet.

Ce dovadă de iubire!
Și m-am regăsit. Tot la cruce. Am înțeles că prețul meu a fost mare.

Răscumpărată cu sânge. Sânge care m-a spălat de tot ce-i rău, de păcate.

Și mi se scaldă sufletul în lacrimi de bucurie. Că am spus DA la cruce.
Cea mai mare realizare umană. Ca inima ta să aparțină cerului. Și ca Isus Hristos să fie Domnul ei.

Afară nu e bine. Nu e siguranță. Dar în suflet e pace. E bucurie, e iubire, e recunoștință.

Nu aștepta urări de bine. Nu te întrista de ce-i afară. Adăpostește-te. Și în adăpostul tău, pleacă-ți genunchii și lasă ca inima ta să primească adevărata lumină.
Du-te la cruce. Și spune DA unei iubiri divine.

Cerul te iubește. Înțelegi ce preț ai tu în ochii Salvatorului?
Nu lăsa păcatul să te priveze de El. Du-l la cruce, spune DA, apoi lasă iubirea să te transforme.

Pandemia ne-a dat timp. Hai să ieșim din ea ca niște lumini sfinte.

Și trăiește. Dar nu pentru tine, ci pentru cer!

Isus Hristos a murit pentru mine, eu de ce să nu trăiesc pentru El, murind față de păcat?

Iuliana Rusu

Când iubești...

Mi-a atras atenția versetul din Luca 6 : ''Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.''

Să iubești....
Și dacă iubirea nu-și regăsește calea spre tine? Dacă ea se rătăcește în inimi reci, în inimi egoiste? 
Dacă nu e reciprocă?

Oh, iubirea. Parcă uneori suntem așa de egoiști încât o ținem doar pentru noi. Parcă am ascuns iubirea în spatele unor zâmbete false, unor vorbe fără valoare, în spatele unor frunţi încreţite. 

Și totuși, nu avem ca Tată pe un Domn al iubirii?

Isus a rostit: ''iubiți pe vrăjmașii voștri'', chiar El purtându-ne o iubire desăvârșită. 
Ni se cere să iubim, dar nu oricum. Domnul iubirii ne îndeamnă să iubim chiar și pe cei ce ne urăsc, pe cei ce ne bârfesc, pe cei ce parcă ne pun piedici.

De fapt, e mai ferice să dai iubire decât să primești. Despre asta e vorba. Despre cum iubirea ta a ajuns către inima aceea care avea nevoie, nu care merita.

Nici noi nu am meritat, și totuși, am primit. Am primit pentru că aveam nevoie. Și ce poate zdrobi un zid al urii, al disprețului, al ignoranței dacă nu dragostea?

Când iubești, faci pași spre cer. Când iubești și pe cine nu te iubește.

Iubirea Lui și azi își face drum către inimi reci, înghețate, egoiste, rănite, pline de ură.
Și asta pentru că iubirea nu așteaptă nimic în schimb. Dar a ta? Iubirea ta ajunge unde trebuie sau ocolește inimi?

Iuliana Rusu

Atitudine de învingător

Știai că atitudinea are o mare influență asupra lucrurilor pe care le faci?

Astăzi am deschis Biblia și m-am oprit în dreptul unei ilustrații grozave din istorie.
Un mare război. Poporul evreu contra poporului filistean.
Și iată că din poporul filistenilor înaintează Goliat, un om uriaș, cel mai puternic dintre toți, bine înarmat, foarte sigur de puterea lui. Și vine cu propunerea: ''Alegeți un om care să se coboare împotriva mea [...]''(1Samuel 17:8 )

Liniște. Nimeni nu avea curajul să iasă la luptă cu un așa uriaș. Toți știau că vor pieri dacă vor ieși înaintea lui. Și totuși, iată tânărul David, cu o praştie și o piatră a doborât groaza poporului evreu.

O lecție importantă am învățat astăzi de la David. Nu lupți, nu câștigi.

''Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliță și cu pavăză, iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oștirii lui Israel.'' ( Vezi Samuel cap 17 )

A contat atitudinea lui David? Cel mai mult. Chiar dacă ceilalți au râs de înălțimea lui, de faptul că era slab și nu avea experiențe milităreşti, David a ieșit biruitor pentru că a avut o atitudine de învingător. Pe temelia biruinţei au stat curajul, credința și devotamentul.

Gândiți-vă ce ar fi pățit David dacă ar fi început să tremure în fața lui Goliat și să asculte descurajările celorlalți. Dacă David s-ar fi pierdut în sentimente de orice fel, eșecul stătea gata să-l înghită.

Adesea, parcă ne pierdem și noi prin lumea aceasta. Ne pierdem în deznădejde, în îngrijorări, în frici. Și uite așa se ridică în fața noastră un Goliat uriaș. Și așteaptă înfruntat.
Nu te roagă, ci doar îți spune oferta, ca și poporului Israel de altădată.

''Ieși la luptă! Dacă mă vei învinge tu, atunci noi vom fi robii tăi, iar dacă vei fi doborât, tu ne vei fi rob.'' Alegi tu să mergi încrezător la luptă?

Nu știu care este Goliatul din viața ta. Poate ai o teamă de ceva, poate ai un examen greu la facultate imposibil de trecut, poate ai o boală sau un necaz care te doboară. Sau poate ai căzut și vrei să rămâi acolo, jos.
Nu știu cu ce te confrunți, dar azi îți spun un lucru: ''Ridică-te și luptă!''

David mai știa un lucru.
Că nu va învinge prin forțe proprii, nici prin orice alte mijloace. Atunci când a pășit în fața lui Goliat, el știa deja că biruința era a Domnului. Și mai știa că Domnul oștirii e de partea sa. Și tu să știi asta. Atât timp cât El e de partea ta, o lume întreagă poate să-ți stea împotrivă. Tu vei câștiga.

Da, atitudinea influențează. În bine sau în rău.
Și ce-i mai dulce decât să pornești în viață cu o atitudine de învingător? Și ce-i mai dulce decât coroana biruinţei? 
Și ce frumoasă e ilustrația cu tine, când ai ales să lupți alături de Domnul oştirilor!

Iuliana Rusu