joi, 22 octombrie 2020

Când toate trec, doar El rămâne.



 Am primit recent o întrebare care m-a pus pe gânduri. De ce Dumnezeu nu îmi oferă întotdeauna ajutorul pe care îl cer? 


Cândva, aceeași întrebare a necăjit și sufletul meu.
Cerusem ajutor pentru sănătatea mea fizică. Cerusem vindecare.

Răspunsul lui Dumnezeu pentru mine a fost: nu chiar acum.

Cufundată în lacrimi, am șoptit un '' De ce?'' cam frânt.

Poate nu e totul mereu despre rezolvare, ci despre schimbare. Cumva, avem nevoie de suferință ca inimile noastre să fie schimbate, transformate.

Vasul ales se sparge tocmai pentru a arăta prin el gloria lui Dumnezeu.
Inima se frânge de multe ori tocmai pentru a face loc unei iubiri desăvârșite, cea de Dumnezeu.


Și poate Dumnezeu permite ca inima noastră să fie frântă pentru că rănile noastre sunt valoroase. Ele sunt semne ale biruinței. Precum cele de pe Trupul Său pironit pe cruce. Răni ce reflectă iubirea și prin care El spune fiecăruia: ''Te iubesc dincolo de ele, copilul meu.''

Atunci când răspunsul nu vine, nu dispera. Nu te întrista. Nu încerca să înțelegi de ce, pentru că s-ar putea să-ți pierzi bucuria încercând să pricepi planul Său măreț și nepătruns.

În orice împrejurare grea, să nu uităm că harul ne ține. Și e atât de mult... E nemăsurabil. Parafrazând versetul din Corinteni ar suna cam așa: ,,Harul Meu, Iuliana, îți este îndeajuns. Căci puterea Mea se face desăvârșită în slăbiciunile tale.''

Dumnezeu ne spune că avem harul Său. Apoi, în altă parte din Biblie, ne îndeamnă să căutăm mai întâi Împărăția cerurilor, iar restul lucrurilor ni se vor da pe deasupra.

Dar cumva, cererile noastre se transformă uneori în liste de cumpărături. Ne focusăm atât de mult pe lucruri mărunte, lumești, trecătoare și uităm esențialul.
Cerem aia și cealaltă. Și nu-i greșit să ceri. Doar că uneori, parcă cerem lucruri de la Dumnezeu și nu-L dorim pe El Însuși îndeajuns.

Dacă răspunsul la rugăciune nu se ridică la nivelul așteptărilor tale, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu lucrează. Căci nicio împrejurare nu schimbă vreodată planul pe care El îl are cu viața ta.

Nu uita, El rămâne credincios, și ce promite, împlinește. Doar fii răbdător.

Lasă-te copleșit de greutatea harului și caută Împărăția. Și restul... oricum îl vei primi, mai devreme sau mai târziu.

Doamne, ajută-ne să cerem prezența Ta în viețile noastre înainte de orice lucru trecător. Căci toate trec...dar Tu în veci rămâi.

Iuliana Rusu 

miercuri, 7 octombrie 2020

Când cerul tace, Dumnezeu lucrează.

 


Vin momente în viață când ne confruntăm cu griji, nevoi, durere, boli, pierderi. Sunt zile când simțim un gol imens în suflet, zile în care ne slăbesc puterile și situațiile par ieșite de sub control.

Simți că deși te rogi zile, luni întregi, toate rămân la fel.

Deși fiecare rugăciune a noastră este ascultată, uneori Dumnezeu ne spune să avem răbdare.
Oh, și e grea așteptarea.
Când te rogi cu inima frântă, când ceri și nu primești de fiecare dată.
E greu când cerul pare cufundat în tăcere.

Dar știi... când cerul tace, Dumnezeu lucrează.
Când răspunsul tău întârzie să apară, El deja lucrează în favoarea ta.
Întotdeauna toate merg spre bine, dacă Îl iubim pe El.

Vreau să îți amintesc că nu ești singur.
Că El știe cel mai bine ce e în inima ta. Simte fiecare suspin, fiecare lacrimă, fiecare apăsare a sufletului tău.
Simte cu tine, căci acum 2000 de ani, cerul a tăcut și pentru El.

Acolo, în grădina Ghetsimani, Isus cerea ca paharul suferințelor Sale să-I fie îndepărtat. Dar era supus voii lui Dumnezeu, care întotdeauna e plăcută, sfântă și desăvârșită.

Cerul a tăcut atunci cu un scop măreț: mântuirea noastră.

Poate că cerul nu răspunde de fiecare dată așa cum ne dorim noi.
Și suferințele noastre rămân aceleași.

Poate că minunea întârzie să apară.
Dar nu uita că toate acestea slujesc unui scop măreț, care poate nu-l vom înțelege pe deplin pe acest pământ.

Iar uneori, credința noastră crește doar atunci când Dumnezeu ne duce prin locuri imposibil de trecut.

Poate că aștepți de mult o minune, un răspuns. Poate sufletul ți-e cuprins de disperare și te simți uitat.

Vreau să îți spun că ''Acela a cărui suflare naște galaxiile, înfiripă și vindecarea în inima celui frânt.''( Ann Voskamp )

Vreau să îți amintesc că trebuie să lași situațiile imposibile în Mâna Celui care deține controlul asupra tuturor lucrurilor.

Când cerul tace, Dumnezeu lucrează.
Nu înceta să te rogi. Ruga ta e valoroasă și vei primi răspuns. Dar alege să aștepți, căci așteptarea aduce numai binecuvântări.  


Ești biruitor cât încă mai speri. 

Iuliana Rusu