Cei care-au rămas

O lecție pe care am învățat-o cu greu:
să nu-i îndepărtez pe cei care mă iubesc de lângă mine.

Cumva, când ne plângem durerile unii altora, avem așteptarea ca cei de lângă noi să ne înțeleagă.
Și e greșit.


Ei bine, să știi că fiecare are lupta sa. Fiecare inimă are rana sa. Și suntem diferiți. La fel și luptele.

Când eram tristă sau treceam prin situații mai dificile, mă izolam. Nu voiam să am contact cu oameni. Mi-am creat propriul zid.

Eu am greșit pentru că am așteptat ca cei din jur să mă înțeleagă. Am greșit pentru că am încercat să mă îndepărtez de ei. Să fiu singură. Și mai mult rău mi-am făcut.

Prietenii... oameni frumoși. Ei nu m-au înțeles așa cum mi-am dorit. Și asta pentru că ei le au pe ale lor. Și poate mult, mult mai grele.

Nu m-au înțeles, dar au rămas. Indiferent de stările mele, de faptul că poate uneori i-am rănit sau i-am ignorat.

Prieteni care au rămas. Eu le mai spun comori. Daruri de mare preț.

Și atunci când le-am dat voie să-mi fie alături, ei bine, cu drag m-au luat de mână.
Nu mi-au rezolvat ei problemele, dar cu ei de mână, mi-a fost mai ușor să-nving.

Oamenii. Ei nu-ți vor înțelege durerea, dar dă-le voie să te asculte. Să-ți amintească promisiunile Sale sfinte pe care le mai uiți.

Așa vei înțelege pe deplin dependența de Dumnezeu. Că nimeni pe lumea asta nu-ți cunoaște rănile mai bine ca El. El cunoaște, simte cu tine, dar e Singurul care le poate și vindeca.

Nu refuza mâna care vrea să te țină și-n văi adânci. E mâna de care ai nevoie.

Doar încearcă să nu mai pui bariere.
Ieși din grotă.

Prietenii sunt pansamente unii altora.

Dragul meu, nu refuza inima care vrea să plângă lângă a ta. Nu refuza mâna care vrea să te țină strâns la greu, nu doar la bine.

Iubește-i pe cei care au rămas. Poate sunt puțini. Dar nu uita. Ei sunt daruri de la El.
Durerea e inevitabilă. Dar nu o ascunde în tine. Spune-i pe nume.

Mână-n mână.
Legați în dragoste.

Așa vom fi mai puternici.

Iuliana Rusu