Farmecul omului frumos

Știi care e farmecul omului frumos?
Bunătatea.

Se găsește tot mai greu în zile ca acestea.
Eu nu o primesc destul de des. Dar mereu mă gândesc dacă la rândul meu știu să o dăruiesc.

Știi... noi cerem multe când ne rugăm. Și primim. Cerem, dar nu cu responsabilitatea deplină de a păstra.

Vrem să fim buni. Dar parcă nu cu oricine.
Și nu chiar buni. Doar nu se merită, serios acum.

O vorbă spusă fără rost, o glumă răutăcioasă, o privire nepotrivită. O, dac-ai ști ce putere au cuvintele. Poți să ridici sau poți să dobori.

Bunătatea nu înseamnă doar o mână întinsă celui singur. E mult mai mult.
Isus ne vrea autentici. La fel să fie și bunătatea.
Într-un articol spuneam că trebuie să iubim și pe cine nu ne iubește, căci iubirea nu se bazează pe merite.

Să fii bun și cu cel ce te rănește, cu cel care parcă nu te privește cu iubire. Și nu-i greu.
Dacă te golești de tine. Și-I faci loc deplin Lui.
Devine greu doar atunci când nu renunți complet la tine.

Bunătatea se poate scurge printre degete dacă nu ai grijă.
Iar când ești gata să lovești, bunătatea te oprește. Și-ți amintește de Isus. De crucea prin care am înțeles că toți suntem la același nivel. Cu păcat și fără merite.

 În ochii iubirii găsești bunătatea autentică. Când iubești, ești și bun.

Vreau să privesc prin ochii iubirii Sale direct în suflet. În al tău, cel care citești aceste rânduri, iar apoi în cel care ieri a fost rănit din vina mea. Că nu am fost destul de bună.

Eu știu că bunătatea face farmecul omului frumos. Și se găsește în inima plină de Dumnezeu. Dacă spunem că suntem copii ai cerului, să trăim ca unii.

Mulți vor arunca în tine. Dar tu, cu o inimă cufundată în bunătate autentică, să lași miros de cer și în dreptul celui care vrea să te doboare.

Eu mă rog să fiu ce nu e lumea. Toți pot fi buni, dar pe moment. Eu vreau să fiu diferită, să dau fără merit, căci așa primesc și eu de la Tatăl. Poate pentru unii o să par o ciudată, dar nimic nu mai contează atât timp cât Îl fac pe Dumnezeu să zâmbească.

Iuliana Rusu